sâmbătă, 20 martie 2010

tot Shakespeare...

"Noroc de cei
Ce-mbină bine chibzuieli şi patimi
Incât nu sunt sub mâna Soartei fluier
Din care cântă ea cum vrea. Dă-mi insul
Neînrobit de patimi, şi-am să-l port
În inimă, în miezul inimii,
Precum te port..."

(Hamlet către prietenul său Horatio)


Mare noroc, într-adevăr..
Sau poate nu e doar noroc,

“Faptul de a ne putea stăpâni, de a face faţă furtunilor emoţionale care ne sunt scoase în cale de către Soartă şi de a nu deveni înrobiţi de patimi a fost lăudat ca o adevărată virtute încă de pe vremea lui Platon. În greaca veche, acest lucru se numea sophrosyne “grija şi inteligenţa de a-ţi conduce viaţa, echilibru şi înţelepciune” aşa cum avea să traducă Page DuBois, specialist în greacă.
Scopul este echilibrul şi nu o îndepărtare a emoţiilor: fiecare sentiment în parte are valoarea şi semnificaţia lui.
O viaţă lipsită de pasiune ar fi o plictiseală pe vastul tărâm al neutralităţii şi o izolare faţă de bogăţia vieţii însăşi.
Stăpânirea emoţiilor tulburătoare este cheia împăcării cu viaţa emoţională, extremele – emoţiile prea intense sau de prea lungă durată – ne subminează echilibrul.
Ar fi multe de spus în privinţa unei contribuţii constructive a suferinţei la viaţa creatoare şi spirituală; suferinţa poate tempera sufletul.” (D. Goleman)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu