marți, 20 aprilie 2010

Maretia omului - Blaise Pascal

Ce himerã mai este si acest om? Ce noutate, ce monstru, ce
haos, ce îngrãmãdire de contradictii?! Judecãtor al tuturor lucrurilor;
imbecil vierme de pãmânt; depozitar al adevãrului;
îngrãmãdire de incertitudine si de eroare; mãrire si lepãdãturã
a universului. Dacã se laudã, eu îl cobor; de se coboarã, îl laud
si-l contrazic mereu pânã ce reuseste sã înteleagã cã este un
monstru de neînteles…
Omul este asa de mare, încât mãretia lui reiese si din aceea
cã el se stie nenorocit.
Un copac nu se stie nenorocit. Este adevãrat cã sã te vezi nenorocit
înseamnã sã fii cu adevãrat; dar înseamnã si cã esti mare
dacã stii cã esti nenorocit. Astfel, toate nenorocirile omului dovedesc
mãretia sa. Sunt niste nenorociri de mare senior, de rege
deposedat…
Omul nu este decât o trestie, cea mai slabã din naturã; dar
este o trestie cugetãtoare. Nu trebuie ca întregul univers sã se
înarmeze spre a-l strivi. Un abur, o picãturã de apã e destul ca
sã-l ucidã. Însã în cazul în care universul l-ar strivi, omul ar fi
încã mai nobil decât ceea ce-l ucide; pentru cã el stie cã moare;
iar avantajul pe care universul îl are asupra lui, acest univers
nu-l cunoaste. (B. Pascal, Scrieri alese)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu